Primesc aproape zilnic mailuri si mesaje ale celor care vor sa primeasca certificari ale scolii mele si ale IYT. Sunt adeseori intrebat daca pot da certificari fara ca cei care aplica sa vina fizic la curs sau daca prin participare la un singur curs (teoretic sau practic) pot primi toate certificarile fara sa mai treaca prin toate cursurile teoretice si practice.
La fel, in cei aproape 10 ani de cand examinez si predau lectii teoretice si practice de navigatie, nu au fost putini cei care incercau o ”romaneasca”, venind pregatiti cu fituici sau incercand sa obtina raspunsurile in avans. Probabil ca este inca un model practicat foarte mult in Romania pe la capitaniile din toate colturile tarii; acum cativa ani un permis de navigatie obtinut pe o sticla de whisky era ceva normal. Din fericire, am auzit ca in ultimii ani s-au mai corectat situatiile astea si pe la noi, dar chiar si asa am avut prea des oameni veniti sa invete, desi aveau deja un permis ANR primit cadou de ziua lor, fara ca ei sa fi iesit macar o ora pe mare, ca sa cred ca a avut loc o schimbare radicala in directia asta.
Desi anul trecut am avut o gramada de exemple de accidente petrecute cu skipperi amatori din Romania, sunt inca multi cei care vor sa primeasca cele mai avansate certificari dupa doar cateva zile de practica. Nu o sa fac un inventar al scolilor din Romania care permit elevilor sai sa devina skipperi dupa doar 2-3 zile de practica; in fond, fiecare isi face treaba cum stie el, dar din pacate, un permis naval obtinut fara cunostintele si, mai ales, experienta practica necesara poate fi o arma mortala pusa in mana unui inconstient.
După o săptămână de practică: fețe zâmbitoare, instructor mândru, echipaj satisfăcut
Hai sa clarificam niste nivele de competenta; de unde incepem, spre ce tindem. Fiecare nivel de competenta are timpul lui.
Asa ca…Atunci cand esti incepator pe barca nu poti fi altceva decat “crew” (“mus”, adica elev marinar). Dupa ce aduni macar 100-150 mile poti incepe sa spui ca esti “competent crew”, adica un membru al echipajului mai competent.
Daca navighezi activ macar 200 mile poti sa te consideri un “watchkeeper”; asta inseamna ca ai adunat suficienta experienta ca sa fii in stare sa tii timona in lipsa skipperului sau a capitanului. Poti chiar sa duci o barca de colo pana colo, pe distante scurte, in ape familiare, pe vreme buna.
Urmatorul pas, dupa ce ai adunat mai multa experienta este cel de “skipper”; daca ar fi sa se dea doar pe competenta astfel de certificari, un skipper este o persoana cu cunostintele si experienta necesara sa duca o ambarcatiune fara ajutor din punctul A in punctul B. Un skipper trebuie sa fie sigur pe deciziile sale, astfel incat sa nu puna in pericol nava sau echipajul si sa poata executa singur toate manevrele.
Daca ai suficienta experienta ca skipper amator, ai iesit de suficiente ori cu familia si prietenii, vrei sa transformi distractia in ocupatie, atunci poti deveni „skipper profesionist” („yachtmaster”, ii mai zicem noi): un skipper platit sa conduca o ambarcatiune civila, de obicei de pana in 70 picioare (24 metri pentru cei care inca nu au invatat).
Apoi, mai competent decat un skipper profesionist este capitanul; acest titlu se refera la un marinar experimentat, responsabil de o nava comerciala. Va recomand sa nu va luati sepci sau tricouri pe care scrie “captain”, asta daca nu vreti sa fiti penibili cand va plimbati cu ele mandri prin porturi.
Mai sus de capitan exista comandorul si amiralul, grade militare care au fost adoptate cumva neoficial si in marina civila. Un comandor sau un amiral de nava e o persoana care chiar stie tot ce se mananca in marinarie, iar daca nu stie si i se spune asa, inseamna ca fie e proprietarul yachtului, fie e vreun mare smecher pus comandor la vreun club de yachting pentru a sponsoriza mai mult.
Concluzia mea este: nu incercati sa sariti randul atunci cand va apucati de marinarit. Cresteti incet, in ritmul vostru, dar cresteti frumos, “organic”, cum se zice acum in limbajul online.