Porto Rafael se află în Punta Sardegna (care este și numele acestui Consorțiu de vile panoramice împrăștiate de la mare la dealuri) situat la nord de Palau, care la rândul său se află la nord de Olbia la doar 25 de minute de zbor de Roma. Prima dată am venit în august ’86, ultima în august ’98, mereu în casa de la malul mării a unchilor și verilor mei, și și astăzi după 26 de ani este încă un loc neschimbat. Porto Rafael este cu adevărat exclusivist, deoarece nu are hoteluri în comparație cu Palau sau La Maddalena. Este, de fapt, alcătuită doar din vile: exemple magnifice de arhitectură de toate formele și dimensiunile, construite în principal între ’74 și ’84, perfect așezate între stâncile de granit și ienupării vegetației luxuriante. Pereții albi sau roz, gresie portocalie/bej și gazon verzi sunt culorile dealului pornind de la pitoreasca „Piazzetta” cu mesele și umbrelele cafenelei-discotei Gattovolpa. Se poate ajunge pe jos din cealaltă piață sau spațiu deschis cu micuța biserică Santa Rita și Harry’s Bar adiacent, care a fost întotdeauna un loc de întâlnire pentru tineri. Porto Rafael s-a dezvoltat începând cu 1960 (înainte ca Prințul Aga Khan să creeze Consorțiul Costa Smeralda) datorită fondatorului său excentric: Rafael, evazivul conte spaniol care a murit în 1997 cu o casă și o terasă chiar pe Piazzetta (care a devenit o mică pensiune) . Este o locație aleasă pentru intimitate, relaxare și peisajul panoramic care se întinde peste insulele din față: La Maddalena, Santo Stefano și Caprera (a casei și mormântului lui Garibaldi). Din aceste motive, unchii mei din Varese au cumpărat în anii 1980 un apartament în vile terasate din ansamblul „Le Querce”, tot pentru că o bună parte dintre constructori erau din Varese. Din grădina mică și pergola din fața casei priveliștea este uluitoare: Maddalena în stânga, Santo Stefano în dreapta și marea albastră presărată cu bărci și iahturi. Prima dată în vacanță aici a fost cu fratele meu, amândoi încă adolescenți pe atunci, la fel de tineri ca unchii și patru veri, doi mai mari și doi de aceeași vârstă. Am ieșit cu barca BAT pentru 10 persoane pe care unchiul le-a ancorat la clubul de yachting în timpul verii. În acea vacanță am făcut turul tuturor insulelor arhipelagului, inclusiv RAZZOLI, SANTA MARIA și Passo Asinelli. Pe insula BUDELLI (când încă se putea accesa prin acostare nu departe) jucam fotbal pe plaja ROZ, dar locul nostru preferat era insula SPARGI, ancorand în golful Cala CORSARA la stânca „STREGA”. M-am întors acolo în ’98 invitat pe barca vecinilor. Anul acesta cu doar 48 de ore am vazut doar arhipelagul, precum plajele de langa Porto Rafael: Cala MARTINELLA; cea a Clubului de Yatch; cea a lui NELSON; cea a TALMONE cu asa zisele PISCINE intre stanci netede si CALA DI TRANA cu oprire la Isola dei Gabbiani. In 1998 insa, de peste 2 saptamani, am mers cu Saab-ul unchilor mei la plaja dubla PORTO POLLO si BARRABISA: toata ziua, cu umbrela si fructe, este o zona ventilata si deci a devenit regatul kiteului si windsurfing-ului ( care a devenit Wingfoil). Dupa-amiezi in COSTA SERNA. Intr-o dimineata in zori cu unchiul meu am facut un tur al Costa Smeralda, trecand prin Capo d’Orso si fiordul CANNIGIONE cu BAIA SARDINIA si pana la Porto CERVO cu o baie la 7 dimineata in CAPRICCIOLI fara oameni inca si apoi spaghete. cu homar, ca pe vremuri, la restaurantul Oasi inca in voga in zona rurala ARZACHENA. Vacanța din ’98 a fost diferită de cea din ’86 cu fratele meu, dar nu am fotografii la mare decât una (pe care am pus-o în video) în CALA COTICCIO făcută de vecinii din Torino: Beppe și familia, care mă invitaseră. câteva zile într-o barcă închiriată. Au fost însă multe fotografii la mare în arhipelag în ’86, încă cu filmul de 36 de expunere (inclus în videoclipul https://youtu.be/iJyITPn3PAM) aducând camera Leica la bord. Cel din ’98 a fost, însă, o vacanță cu rudele relaxate acasă, în ciuda faptului că mergea la plajă. Unul dintre veri, care a venit să locuiască la Roma ca femeie căsătorită, se afla în acel moment cu fiica ei nou-născută și cu fiul ei de doi ani; pe scurt, nu mai sunt serile cu mese sub pergolă sau în restaurante, dar toată lumea mergea la culcare și se trezește devreme, dar după-amiaza târziu am mers cu copiii la Costa Serena, iar eu m-am întors cu barca vecinilor să fac scufundări. , înotați și odihniți-vă pe plajele din TRINITA’ și DEL MORTO din La Maddalena, pe cea a insulei ROMA din Santo Stefano în fața Villaggio Valtur (azi este o stațiune) și a Cala COTICCIO din Caprera (tocmai singura fotografie! ) și într-o dimineață, singuri cu Beppe și fiul, până pe insula BUDELLI, apoi SANTA MARIA și RAZZOLI peste Passo del Topo: 30 cm de apă, am ridicat motorul, folosind vâslele! Au trecut 26 de ani din ’98 şi aproape 40 din ’86. Unchii nu mai sunt aici (dacă n-ar fi fost ei nu l-aș fi mai văzut și mai văzut pe Porto Rafael) iar verii sunt acum atât de bătrâni încât fiii și fiicele lor deja în vârstă de douăzeci și treizeci de ani vin aici în vacanță. . Tempus Fugit
source